Istoria de succes a Mariei Cojocari: De la kinetoterapeut la Manual QA Engineer la ISD

De la kinetoterapeut la Manual QA Engineer este doar un pas sau un click distanță. Acest lucru ne-o demonstrează și Maria Cojocaru. În prezent, ea este Manual QA Engineer în cadrul companiei ISD.

Eu mi-am schimbat profesia la 32 de ani. În IT eu am venit dintr-un domeniu total diferit. După profesie eu sunt kinetoterapeut. Eu am absolvit Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. Am lucrat ceva vreme ca kinetoterapeut, după care și am lucrat și instructor de fitness”, ne povestește Maria.

În perioada carantinei de Covid-19, a rămas fără lucru, așa că a început să caute oportunități de reprofilare. I-a căzut tronc la inimă domeniul IT și, imediat a găsit cursuri de inițiere în lumea virtuală.

La 31 de ani am mers la cursuri. În perioada carantinei, am început să studiez engleza și m-am înscris la cursurile IT Step Academy la QA. Acest lucru atât de mult m-a entuziasmat încât aveam impresia că în domeniul IT se face magie. Am început să mă uit la cursuri de Manual QA, Java, Baze de date, căutam și citeam cărți. Acest lucru a generat rezultate. Am ajuns la ISD la un internship în domeniul Java și, într-un final, după stagiu și interviu, mi s-a propus un job, lucru pentru care am fost foarte fericită”, mărturisește Maria.

Maria spune că nu are nici un regret și se bucură zi de zi de noua profesie aleasă.

Sunt deja câteva luni de când sunt Manual Tester în companie și sunt foarte fericită. Până în prezent, în domeniul IT întâlnesc doar oameni binevoitori care mă ajută, așa cum eu sunt novice, primesc suport de la colegi care îmi explică să înțeleg logica și specificul lucrului. Aici este un mare plus că înveți mereu, nu stai pe loc, ai unde să crești, să te dezvolți, poți să avansezi și să treci de la Manual QA la Automation QA. Mai departe poți să înveți Logica Business. Deci, aici este un teren imens pentru dezvoltare și creștere”, a conchis Maria.

Citeşte şi: Povestea lui Eugen Ciolacu: De la specialist în mediu la Software Developer la Amdaris