Cum ne prezentăm la interviul de angajare? Recomandări de la Alina Malbaș, HR Manager

Ai trimis CV-ul şi ai fost contactat pentru un interviu? Felicitări! Și acum, probabil te întrebi ce urmează? Îți răspunde noi la această întrebare. Deja începe să te pregătești și să te documentezi minuțios pentru acest interviu de care depinde viitorul tău. HR Managerul Technosoft, Alina Malbaș vine cu o serie de recomandări care nu trebuie de neglijat la această discuție de angajare.

Documentare înainte de interviul de angajare

Este foarte important ca atunci când mergem la un interviu să citim neapărat despre companie. Trebuie să știm unde mergem. Dacă este o companie bazată pe produs, atunci ar fi bine să citim despre produsele companiei. Dacă este pe outsourcing, atunci să știm cel puțin cu ce proiecte şi companii lucrează”, a declarat Alina Malbaș, HR Manager Technosoft.

Totodată, HR Managerul vine cu o recomandare de „aur”. Potențialul candidat la angajare nu trebuie în nici un caz să întârzie la interviu. „Dar, nici să nu venim cu jumătate de oră sau o oră înainte. Este bine de prezentat cu 5-10 minute înainte. Un interviu poate să dureze 30 de minute dacă vorbim de un job ceva mai complicat. Dacă vorbim de un job de Middle, Senior atunci sigur pentru o oră, două ore, uneori chiar şi trei. În plus, domeniul Tech nu are un dress-code, mai ales de prezentare la interviul de angajare”.

Criteriile de selecție, bine de cunoscut

Selecția în domeniul IT este şi riguroasă şi nu prea, ne readuc aminte HR Managerii. „Sigur că este ideal când ai un candidat care se potrivește perfect cu experiența cerută, care are și niște calități, este carismatic, interesant, educat, etc. Noi așteptăm să vină o persoană care este cu adevărat interesată de domeniu şi își dorește să învețe, să se adapteze cerințelor pieței, cerințelor companiei.  Este ok să nu știe ceva candidatul şi atunci dacă mai aud cuvintele: „Nu cunosc, dar chiar îmi doresc să învăţ” sau „Nu cunosc dar undeva am avut tangențe şi mi-a fost interesant să văd ce înseamnă asta”, a menționat Alina Malbaș.

Specialiștii HR ne readuc aminte că majoritatea companiilor TIC din Republica Moldova sunt dispuse să ofere stagii de practică și instruire în domeniu pentru ca angajații să dețină mereu cunoștințe actualizate.

O altă recomandare pe care eu pot să o am este ca potențialul candidat să aibă foarte multă răbdare, să aștepte, dar şi să întrebe la sfârșit de interviu când voi afla răspunsul la rezultatul interviului. Este ok să pui așa întrebare. Nu este un tabu. Dacă i se promite că în 2 săptămâni şi nu primește răspunsul, atunci e ok să vină și cu un e-mail. Dar nici să fim maniaci să sunăm peste fiecare 5 minute, pentru că asta deja nu este ok”, a conchis HR Managerul Technosoft, Alina Malbaș.

Citeşte şi: Ghidul de creare a unui CV care îţi va garanta viitorul job. Sfaturi de la Sabina Paulesco, HR Manager