Descoperă echipa de succes a companiei RSystems

ANGELA SÎRBU, Project Manager: Am avut un proiect în compania în care lucram, un proiect de anvergură, destul de mare şi m-a frapat, m-a coaptat. Asta a fost şi dorinţa să îmbrăţişez acest domeniu, deşi vin din financiar. La RSystems am venit acum 10 luni şi sunt manager, gestionez proiecte, am mai multe echipe, respectiv echipele sunt disperate. Sunt colegi din mai multe ţări: India, România, Republica Moldova, Polonia. Cea mai mari provocări au fost să îi coaptez şi să am o colaborare pe limba lor. Am fost şi mentor la Tekwill Academy şi am dus cursuri de Project Management – Fundamentals. Toţi cursanţii care i-am avut întotdeauna i-am îndemnat: Trebuie să te avânţi şi să explorezi ceva necunoscut pentru că doar aşa vei avea şi succes.

SERGIU CEPOI, Senior System Architect: Am început cred că din clasa a 8-a, când a apărut prima pasiune. Îmi plăceau telecomunicaţiile şi faptul că am ajuns RSystems era cred că unica companie care o ştiam din Moldova care făcea Software Development, anume în domeniul telecomunicaţiilor. Am avut o cale destul de lungă. Am venit inițial în “Academia Computaris”, în trecut RSystems se numea Computaris când am venit eu în 2012. Am evoluat de la Junior Software Developer până la Senior Software Developer. Lucrez la compania RSystems de 10 ani, timp în care am participat la diverse proiecte, sisteme informatice cu durata de la 2 luni până la 2 ani şi mai mult. Am fost on sight la diverşi clienţi incluzând Europa, Statele Unite. Nu mă plictisesc fiind că fiecare client are challenge-uri noi şi e un lucru interesant şi atractiv. Lucru de zi cu zi constă în găsirea, raportarea diverselor buguri, rezolvarea lor şi îmbunătăţirea diverselor sisteme pe care noi le dezvoltăm şi le suportăm.

RSystems – Computaris a fost fondat în Republica Moldova în anul 2008. În prezent, compania are 58 de angajaţi. „Ne pasă de angajații noștri, clienții, investitorii și toți cei care sunt asociați cu noi. Ne cultivăm relațiile pentru a construi o asociație care este semnificativă, pe termen lung și durabilă”. RSystems este renumit pentru rezolvarea de proiecte complexe, cu miză mare, printr-un bun amestec de pricepere tehnică și înțelegere profundă a clienților. Explorăm alternative și acționăm în calitate de consultanți de afaceri. Suntem dedicați parteneriatelor pe termen lung cu jucători de top din industrie pentru a combina capabilități de clasă mondială și pentru a oferi inovație în călătoriile digitale ale clienților noștri. Mărturiile clienților noștri sunt o dovadă a valorilor noastre și a calității muncii noastre.

Joburile vacante oferite de compania RSystems pot fi găsite AICI